La 40 de zile de la inaugurare, podul Calafat-Vidin nu a fost traversat încă de nici un tren. Explicațiile CFR

La 40 de zile de la inaugurare, podul Calafat-Vidin nu a fost traversat încă de nici un tren. Explicațiile CFR
Publicat: 24/07/2013, 20:11
Actualizat: 23/03/2016, 19:56

La 40 de zile de la inaugurare, podul Calafat-Vidin nu a fost traversat încă de nici un tren, potrivit presei bulgare, preluate de Agerpres.

În timp ce unii angajați din sectorul feroviar susțin că de vină ar fi existența unor probleme legate de birocrație, directorul adjunct al companiei de infrastructură feroviară din Bulgaria a confirmat pentru cotidianul Trud că transportatorii ocolesc noul pod, fără a preciza care este motivul.

Presa de la sud de Dunăre scrie că, după inaugurarea podului Calafat-Vidin, o companie privată și-ar fi manifestat interesul pentru transportul feroviar de mărfuri peste pod, dar până la urmă aceasta ar fi renunțat.

Recent, o companie feroviară bulgară aflată în proprietatea Grupului Feroviar Român și-ar fi manifestat interesul să transporte mărfuri între cele două țări, traversând podul Calafat-Vidin. Primul tren al companiei din cadrul GFR ar urma să traverseze podul în septembrie, „și asta dacă între timp nu se va răzgândi”, scrie ziarul.

„Problema cea mai serioasă este că, după ce trec din Bulgaria în România, locomotivele electrice devin inutile în condițiile în care tronsonul între Calafat și Craiova nu este electrificat. Prin urmare, transportatorii sunt nevoiți să schimbe locomotivele cu unele cu tracțiune diesel, ceea ce scumpește serviciile”, potrivit presei bulgare.

Explicațiile CFR: Recepția finală – la finele lunii iulie

Reprezentanții CFR SA au confirmat indirect pentru gândul că până acum podul Calafat-Vidin nu a fost traversat de niciun tren, dar au și o explicație: recepția porțiunii de infrastructură feroviară a podului va avea loc abia la sfârșitul lunii iulie. Ulterior, primele trenuri vor putea traversa noul pod peste Dunăre.

„Până în prezent la CFR SA au fost depuse două solicitări de trase din partea a doi operatori de transport feroviar de marfă. În plus, un operator de transport de călători și-a exprimat intenția de a solicita o trasă, urmând să introducă o cursă de transport de călători după intrarea în vigoare a noului Mers de Tren”, au declarat pentru gândul reprezentanți ai CFR SA.

CF Calafat-Craiova, electrificată în 2020

Cât privește porțiunea de cale ferată pe segmentul Calafat-Craiova, aceasta nu este incă electrificată, urmând ca acest lucru să se întâmple în 2020, când este preconizată să fie terminată prima etapă a lucrărilor de reabilitare și electrificare. În prezent se finalizează studiul de fezabilitate aferent acestei prime etape.

Lucrările de reabilitare au ca scop asigurarea unei viteze de 120 de km pe oră pentru trenurile de marfă și de 160 km pe oră pentru transportul de călători.

Lucrările de modernizare a liniei ferate Craiova Calafat vor fi finalizate în 2020.Valoarea estimată a lucrărilor din prima etapă este de 566 de milioane de euro.

În cea de-a doua etapă, care se va derula după anul 2020, sunt preconizate lucrări pentru dublarea liniei de cale ferată pe segmentul menționat.

„România ar prefera ca trenurile dinspre Bulgaria spre Europa de vest să folosească podul de la Giurgiu-Ruse, și nu pe cel de la Calafat-Vidin, pentru că astfel parcurg mai mulți kilometri pe teritoriul ei și plătesc taxe mai mari”, mai scrie presa bulgară, preluată de Agerpres.

În cazul transportului feroviar, nu sunt percepute taxe speciale pentru trecerea podului Calafat-Vidin, se plătesc taxele normale pentru folosirea infrastructurii feroviare a celor două țări, mai precizează ziarul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Cât de mult se schimbă vremea în București. Avertisment de ultima oră
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Alex Mica, despre cele mai mari dificultăți pe care le-a întâmpinat: "Un moment critic...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce secret ascunde insula misterioasă din Argentina care arată ca un ochi?